FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU SOCIAL, Ediția VII, 2016

FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU SOCIAL, Ediția VII, 2016

Dacă ești interesat de problemele tinerilor și vreai să contribui la soluționarea acestora, formează-ți o echipă și aplică la Festivalul Național de Teatru Social!

În cadrul Festivalului din acest an vor fi selectate 30 de echipe de tineri care vor beneficia de instruiri în tehnici de teatru social, dar și în domeniul sănătății sexuale și reproductive, prevenirea HIV și comportamentelor de risc în perioada adolescenței. Sesiunea de instruire pentru fiecare echipa va dura o zi, după care tinerii vor crea și vor prezenta piesa de teatru social în cadrul comunității lor.

10 echipe care vor realiza cele mai multe prezentări de teatru social, la nivel local, și vor respecta criteriile de selecție, vor fi alese să participe la Festivalul Național de Teatru Social, care va avea loc în orașul Ialoveni, în luna noiembrie. Criteriile de selecție a celor 10 echipe finaliste vor fi prezentate în cadrul instruirilor în teatru social și sănătate reproductivă.

Echipele selectate să participe la Festival, vor prezenta câte o piesă de teatru social cu o durată de 10 minute în fața unui public de peste 400 de persoane, tineri, părinți și profesori.

Festivalul de Național de Teatru Social 2016 va avea următoarele tematici:

1. Sănătatea sexuală și reproductivă, inclusiv prevenirea infecţiilor cu transmitere sexuală și HIV, a sarcinii nedorite, a comportamentelor de risc, problemele în perioada adolescenței, responsabilitatea pentru viaţa de familie etc.

2. Încălcarea drepturilor sexual-reproductive, precum încălcarea dreptului la informație și servicii de calitate, prevenirea discriminării pe bază de gen, orientare sexuală și alte aspecte.

3. Comportamentul iresponsabil – cauza accidentelor involuntare în rândurile tinerilor.

Echipele de tineri interesați să participe la Festival sunt rugaţi să expedieze formularul de aplicare (Anexa 1) până la data de 30 iunie 2016, la adresa de e-mail:  ypeer@ypeer.md.

Pentru mai multe detalii contactați: Galina Manole, Coordonatorul  Festivalului  Național de Teatru Social, tel. 062111907, galinamanole@gmail.com, ypeer@ypeer.md.

Festivalul Național de Teatru Social este organizat de Rețeaua de Tineri Educatori ”DE LA EGAL LA EGAL”, Y-PEER Moldova, cu suportul Ministerului Tineretului și Sportului și UNFPA, Fondului ONU pentru Populație în Republica Moldova.